poezie, film, proza, muzica, umor – si forum

Un site cu poezie, muzica, film, poeme video, epigrame, proza si un forum in care se intra, evident, printr-o usa secreta (ca-n filme 🙂 ) ascunsa in biblioteca… iar biblioteca apare din orice meniu: poezie, proza, film… Acolo puteti posta creatii proprii, poezii, umor, cugetari, intrebari, observatii, sau puteti deschide topicuri noi… Se iese din forum cu click pe poza.
Va astept cu drag,
Violinne

Definiţii epigramistice

Ora de vară
(va fi noaptea mai mică)

N-au scurtat eternitatea,
Doar că-n lunile ce vin,
Vor fi, cei ce-s proşti ca noaptea,
Doar… cu-o oră mai puţin.

Plictiseala

Acesta nu-i un moft care sfidează
Programul geniului contemporan,
Ci e – când vidul omului se-mperechează
Cu vidul vremii (cum a zis Cioran)…

Porcul

E-un animal, mă scuz de exprimare,
Cam neplăcut, de mă-ntrebaţi pe mine,
Că-i place murdăria foarte tare,
De unde chiar şi numele îi vine.

Pilotul

Eu cred că îşi dă importanţă,
Şi-i îngâmfat cum alţii nu-s,
Că se cam ţine la distanţă,
Prea… umblă cu nasul pe sus.

Dealer

Un filozof ce, de la poker,
A învăţat, pierzând mulţi ani
(şi-având în mânecă un joker),
Că timpul… chiar înseamnă bani.

Pictorul cubist

Desenează, mândru, pe hârtie,
Autoportret: pachete, sfori,
Capul lui, pătrat ca o cutie…
… pentru alţii, de valori.

Emil Cioran, Amurgul gândurilor – citate

• Singurătatea nu te-nvaţă că eşti singur, ci singurul.
• Poţi spune uşor că universul n-are nici un rost. Nimeni nu se va supăra. – Dar afirmă acelaşi lucru despre un individ oarecare…
• Orice om care nu crede în adevărul absolut are drept să falsifice totul.
• Remuşcarea metafizică este o tulburare fără cauză, o nelinişte etică pe marginea vieţii. N-ai nici o vină pe care s-o regreţi, şi totuşi simţi remuşcări.
• Lumea nu-i decît un Nicăieri universal. De aceea, n-ai unde să te duci niciodată…
• Toate momentele acelea cînd viaţa tace, ca să-ţi auzi singurătatea… Şi atunci îţi dai seama că mai există şi alt sens al pierderii sufletului decît cel biblic.
• Trebuie să ai spiritul unui sceptic grec şi o inimă de Iov ca să încerci sentimentele în ele însele: un păcat fără vină, o tristeţe fără motiv, o remuşcare fără cauză, o ură fără obiect…
• … existenţa se defineşte ca o suspendare. Tot ce se petrece în tine nu se mai poate raporta la nimic, fiindcă nu se îndreaptă nicăieri…
• Timiditatea este un dispreţ instinctiv al vieţii; cinismul, unul raţional. Înduioşarea? Un amurg delicat al lucidităţii, o „degradare“ a spiritului la rangul inimii.
• Dacă aş şti c-am fost trist o singură dată din cauza oamenilor, de ruşine aş depune armele. Ei pot fi uneori iubiţi sau urîţi şi totdeauna compătimiţi, dar atenţia unei întristări e o concesie degradantă.
• Cu cît oamenii te interesează mai puţin, cu atît devii mai timid în faţa lor, iar cînd ajungi să-i dispreţuieşti, începi să te bîlbîi…
• ‎… viaţa însăşi – cu inutilităţile ei sfîşietoare, cu bestialitatea ei obscură, care ne tîrîie în erori pentru a ne spînzura din cînd în cînd de cîte un adevăr, cine ar putea-o suporta, de n-ar fi un spectacol de cunoaştere unic?
• plinătatea unei existenţe se măsoară după suma de erori înmagazinate, după cantitatea de ex-adevăruri
• Nimic din ceea ce ştim nu rămîne neispăşit. Orice paradox, curaj de gînd sau indiscreţie a spiritului le plătim scump mai curînd sau mai tîrziu.
• Expresie a avidităţii de spaţiu, nostalgia sfîrşeşte prin a-l anula. Cine suferă numai de pasiunea Absolutului n-are nevoie de această lunecare orizontală pe întinderi.
• Să n-ai cui să spui niciodată nimic! Numai obiecte; nici o fiinţă. Şi năpăstuirea singurătăţii nu pleacă decît din sentimentul că eşti înconjurat de lucruri neînsufleţite, cărora n-ai ce să le spui.
• În „accesele“ de milă se manifestă o atracţie secretă pentru „proastele maniere“, pentru murdărie şi degradare.
• După ce ţi-ai dat seama că oamenii nu-ţi pot oferi nimic şi continui totuşi a-i întîlni, este ca şi cum ai fi lichidat cu orice superstiţie, dar mai crezi în fantome.
• viaţa – port, în care vapoarele pleacă în larg fără destinaţie, transportînd nu oameni, ci despărţiri
• Paloarea e culoarea ce-o ia gîndirea pe faţa omenească
• ce-i singurătatea dacă nu viziunea trans-lucidă a fatalităţii, maximum de luminozitate în agitaţia oarbă a vieţii?
• Un om care practică o viaţă întreagă luciditatea ajunge un clasic al deznădejdii.
• De oameni mă separă toţi oamenii.
• De-aş alerga ca un nebun în căutarea mea, cine-mi spune că nu-mi voi ieşi niciodată în cale? Pe ce maidan al universului mă voi fi rătăcit?
• Iubirea? Dar priviţi cum fiece rază de soare se-ngroapă într-o lacrimă, de parcă astrul strălucitor s-ar fi născut dintr-un acces de plîns al Divinităţii!
• N-aş putea iubi decît un înţelept nefericit în dragoste…
• Poţi iubi o fiinţă impermeabilă Absurdului şi care nu bănuieşte din ce tragedie pleacă el, din cîte eleganţe de venin, din cît rafinament de dezolare, din cîte reflexe vicioase şi înşelătoare ale pustiului lăuntric?
• Diferenţa între oameni se măsoară după rezonanţa afectivă a cuvintelor. Unii se îmbolnăvesc de o sfîrşeală extatică ascultînd o expresie banală, alţii rămîn reci la o probă de zădărnicie.
• Amărăciunea este o muzică alterată de vulgaritate. Nobleţe nu există decît în melancolie… De aceea, nu e cu totul neimportant să ştii în ce nuanţă a urîtului de lume te-ai gîndit la Dumnezeu…
• Vidul omului şi vidul vremii. Împerecherea a două neanturi generează plictiseala
• Aş vrea uneori să fiu atît de singur, că morţii, enervaţi de mahalaua şi de zarva cimitirului, l-ar părăsi – şi invidiindu-mi liniştea, mi-ar cere rugător ospitalitatea inimii.
• De şi-ar aşeza Dumnezeu fruntea pe umărul meu ce bine ne-ar sta nouă aşa, singuri şi nemîngîiaţi…
• … draci cărînd idei printr-un creier pustiit…
• Singurătatea este o operă de convertire la tine însuţi.
• Doar prin distincţia nefericirii o femeie se deosebeşte de o servitoare.
• După fiece intensitate, nu redevii persoană, ci obiect. Apropierile de Absolut au urmări mai grave decît orice intoxicare.
• Nici nu ne închipuim ce mulţi sînt acei ce aşteaptă să-i dezlegăm de fericire… de a-l fi scutit de trivialitatea încurajărilor şi a nădejdilor…
• Oricîte pretenţii am avea, în fond nu putem cere vieţii mai mult de permisiunea singurătăţii.
• Putinţa de a fi vesel printre oameni, şi mai cu seamă cînd te stînjeneşte şi privirea unei păsări, este unul din secretele cele mai ciudate ale tristeţii.
• Timiditatea este arma ce ne-o oferă natura pentru a ne apăra singurătatea.
• Într-o lume fără melancolie, privighetorile ar începe să scuipe şi crinii ar deschide un bordel.
• Curios cum, atunci cînd îţi dai seama că fiinţele sînt umbre, că totul e zadarnic – te îndepărtezi de lume pentru a găsi unicul rost în contemplaţia nimicului, cînd puteai rămîne prea bine în umbrele şi în nimicul de fiecare zi. De unde să derive nevoia de a superpune neantului efectiv un neant suprem?
• Pierderea naivităţii naşte o conştiinţă ironică, pe care n-o poţi înăbuşi nici în preajma lui Dumnezeu.
• De mult nu mai trăiesc în moarte, ci în poezia ei.
• Dorinţa de singurătate să fie oare altceva decît deghizarea poetică a egoismului?
• De s-ar găsi vreun muritor să-mi dovedească prezenţa unui sens absolut, să-mi demonstreze o etică imanentă devenirii – mi-aş pierde minţile de remuşcare şi deznădejde.
• Cele mai crîncene dureri şi halucinaţiile de groază cele mai crude nu mi-au lăsat un dezgust comparabil celui ce urmează despărţirii de un grup de oameni pe care îi urăşti sau pe care îi iubeşti. Ai fost sau n-ai fost strălucitor, admirat sau dispreţuit, cînd te desparţi de ei, orice sinucidere e prea dulce. Fiece cuvînt ce l-ai spus parcă a devenit noroi şi se ascunde undeva pe fondul izolării tale, ca să te murdărească în faţa ta.
• Teologia n-a putut lămuri pînă acum cine e mai singur: Dumnezeu sau omul. A venit poezia. Şi-am înţeles că-i omul…
• Revelaţia subită a irealităţii, cînd, prins de panică, îţi vine să te-ndrepţi spre sergentul din colţ ca să-l întrebi dacă există lumea sau nu… Şi cum te linişteşti deodată, bucuros de nesiguranţă… Căci, într-adevăr, ce-ai face dac-ar exista?!
• Cînd stelele se vor preschimba-n pumnale şi inima-mi va zbura spre ele, toate laolaltă n-o vor sfîşia pînă într-atît ca mîhnirea să nu-şi descrie, pe albastrul boltelor, dîra ei răzvrătită
• Sînt unii oameni atît de proşti, că de le-ar apărea vreo idee la suprafaţa creierului ea s-ar sinucide din groaza de singurătate.
• Oamenii îţi cer o meserie. – Ca şi cum faptul de-a trăi n-ar fi una – şi încă cea mai grea!
• Sînt un Iov fără prieteni, fără Dumnezeu şi fără lepră.
• Mai fi-voi multă vreme vecin al inimii mele? Cît voi mai merge alături de timpul meu? Şi cine m-o fi surghiunit departe de mine?
• Viaţa, neridicată la rangul de vis, seamănă unui Apocalips al prostiei şi al vulgarităţii.
• Actul sinuciderii este înspăimîntător de mare. Dar parcă e mai copleşitor să te sinucizi în fiecare zi…
• Sînt inimi, a căror muzică de s-ar concentra într-un trăsnet sonor – viaţa ar începe de la capăt. De-am şti atinge coarda cosmogonică a fiecărei inimi…
• Noi sîntem mai mult amărîţi decît trişti, căci nu cunoaştem mîndria soartei triste, ci umbrele destinului amarnic.
• Ce curios să te primbli printre femei şi alţi oameni, gîndindu-te dacă face sau nu să fii Dumnezeu!
• Spiritul este materie ridicată la rangul de suferinţă.

http://violinne.muntii-bucegi.ro/Alti_autori/Emil_Cioran/

În fiecare seară, Gheorghe Zamfir – My heart will go on

În fiecare seară

Chaque soir

Tristeti in flori

Triste fleur

Trec – Poem Video

Je passe – poeme

Trec – Poem

the brook

Pârâul meu – fără legătură cu Alfred Lord Tennyson – deapănă, printre pietre, o întreagă poveste…

Je passe – Video Poem

Tristeţi în flori – videopoezie

il neige – poem video

Il neige – Poème

je voudrais tant que tu comprennes, Marie Laforet

Ninge – Poem

Forever In My Soul, Sunrise Inc, Slatina

Forever In My Soul, Sunrise Inc, Slatina

Vântul